Citeam azi un articol publicat in Dilema si legat de casa lui Spiru Haret, casa lasata cam “de Doamne ajuta”. Ma gandeam… cate case vechi sunt in Bucuresti si lasate’n paragina, ceea ce este chiar un pacat. Chiar nu mai are nici o importanta trecutul? Am ajuns oare sa ne aliniem crezului futurist? Eu consider ca acest “trecut” ii da tot farmecul orasului si trebuie gasita o metoda de pastrare a acestor urme. Poate ca sunt eu prea fascinata de trecut…dar poate am dreptate. Bucurestiul este inca in dezvoltare, daca tinem cont de faptul ca marile proiecte care’au dus la crearea sa ca oras au inceput in perioada interbelica, perioada, de altfel, foarte prolifica din mai multe puncte de vedere. Mi se pare ca in ziua de azi se pune mai mult baza pe crearea de noi constructii, ignorandu’se problema consolidarii celor care inca mai exista. Si nu pot sa ma abtin fara sa mentionez cazul “namilei” care se ridica exact langa catedrala Sf. Iosif. Trec aproape in fiecare zi prin zona si ma uit cum “monstrul de fier” se mai inalta cu un etaj. Destul de trist… Dupa parerea mea, locul arata destul de bine inainte…, dar acum devine aglomerat, sufocant… Trec peste asta.Sunt atatea zone frumoase in oras ca nici nu stiu pe care sa mentionez mai intai… sunt atat de multe si in toate gasim niste comori arhitecturale. Nu stiu…dar pe mine ma doare sufletul cand vad ca nu are nimeni grija de ele…si poate acesta ar fi si motivul ptr care am o obsesie romantica de’a fotografia case vechi sau ruine, ptr a pastra o amintire a ceea ce a fost, este si poate nu va mai fi.