Walter Benjamin

Am (re)citit Walter Benjamin-Opera de arta in epoca reproducerii mecanice si m’am gandit sa scriu cateva idei.

Spune el: “opera de arta a fost dintotdeauna reproductibila. Ceea ce omul a facut a putut fi oricand reprodus de altii”. Pai atunci inseamna ca reproductibilitatea ar fi o caracteristica a operei de arta, caci arta in sine este un produs uman.

Iau cazul fotografiei. In acest caz “ochiul percepe mai repede decat deseneaza mana”, iar “fotograful fixeaza imaginile in studio(…) cu aceeasi viteza cu care vorbeste actorul”. Aici mi’am adus aminte de Hans Belting, care spunea ca mana care deseneaza a fost inlocuita de aparat, iar imaginea fotografica nu este inventie, ci obiect gasit (oarecum un ready-made), care copiaza un corp cu o fidelitate garantata doar de tehnica. Revenind la ceea ce afirma Benjamin as spune ca fotografia este o imagine in timpi reali, apropiindu’se mai mult de “ritmul” realitatii industriale, adica este o imagine care surprinde realitatea in momentul petrecerii acesteia, pe cand pictura este o imagine interpretata a realitatii, un fel de “memento” sentimental. O alta diferenta ar fi faptul ca fotografia poate fi multiplicata, pe cand opera de arta are un caracter de unicitate, caracter care este dat de acel “aici” si “acum”, care constituie “aura” operei de arta la care se refera Benjamin in textul sau. In noua epoca in care tehnicile reproducerii se inmultesc si se diversifica ar fi posibila si reproducerea sau multiplicarea operei de arta. Eu cred ca este vorba de o reproducere a formei operei de arta, deoarece continutul este intransmisibil prin intermediul tehnicilor de reproducere, este un element component al operei de arta veritabile. Adica ar fi vorba de aura sa, care este un continut unic si netransmisibil. Aceasta forma a operei de arta este reprodusa si “vanduta” privitorului ca opera de arta autentica. Prin intermediul reproducerii aura isi pierde din consistenta, iar acel aici si acum sustine autoritatea originalului. Tehnica reproducerii duce la o de-contextualizare a operei de arta, in cazul picturii, o scoatere din contextul traditiei in care a fost creata. Eu cred ca aceasta aura, adica acel “aici” si “acum” se face “vazuta” prin contactul privitorului cu opera veritabila, iar declinul aurei are loc atunci cand apare reproducerea, deoarece se renunta la autenticitate.

In epoca reproducerii mecanice a avut loc si o emancipare a operei de arta, reproducandu’se opere care au fost facute in acest scop, cum ar fi fotografia sau filmul. In acest caz tehnica reproducerii este inclusa’n procesul de creatie si devine parte componenta a operei de arta.

Abel Gance compara filmul cu hieroglifele. Adica inseamna asta ca filmul este un limbaj al imaginilor, limbaj care necesita o interpretare?

Iau acum doua cazuri: teatrul si filmul. Ce se intampla cu actiunea si actantul in cele doua cazuri? In teatru actiunea este directa, iar aura personajului nu poate fi despartita de cea a actorului. In cazul filmului aceasta actiune este mijlocita de camera de filmat, care este calauzita de operatorul de imagine si intervine montajul, care cred eu implica o oarecare selectie, adica o doza de subiectivism. Deci…empatia publicului cu actorul este de fapt empatia cu aparatul de filmat. In film “omul trebuie sa actioneze cu intreaga sa fiinta vie, dar sa renunte la aura ei”. Asadar aura in care e invaluit actorul dispare si dispare si aura personajului. Daca actorul de teatru se identifica cu rolul sau, actorului de film i se ofera rar aceasta ocazie. Actorul de film nu joaca un rol de la inceput pana la sfarsit, ci o serie de secvente, de imagini care apoi sunt colate ptr a crea iluzia unui rol. Imaginea sa se separa de el, fiind transportabila, reproductibila si multiplicabila. Cinematograful construieste artificial “personalitatea” actorului dand nastere cultului vedetei de cinema, creand o imagine comerciala a omului care se situeaza in fata camerei de filmat.

Si daca tot ceea ce este creat de om este reproductibil, atunci poate ca si omul este reproductibil si falsificabil.