Gratian

In regia lui Thomas Ciulei, 1995 

Am vazut recent un film de Thomas Ciulei – “Gratian”.
Mi’a placut acest film, iar Gratian este un personaj extraordinar. Este in acelasi timp omul-lup (“priculici”) si prostul satului, care profita de aceasta postura pe care i’o confera satenii, traind din ceea ce primeste de pomana de la acestia. Filmul este imbibat de aluzii biblice, rituale si superstitii. Gratian mi s’a parut a fi un personaj paradoxal, care desi era considerat “prostul satului” vorbeste de bilioane, catralioane…, de astrologie, geografie si religie, crezand ca va descoperi raspunsul la intrebarea: “Ce este eternitatea?” si ca va fi superior lui Dumnezeu “din punct de vedere moral”, deoarece, zice el, in comparatie cu acesta el este schimbator (din rau in bine).

Regizorul pare a realiza o analiza asupra acestui “ciudat” om, pe care ni’l prezinta prin minunate cadre plastice. Cadrele restranse sunt rare, dar minunate. Imaginea satului este prezentata de la distanta, scaldata in lumina zilei. Personajele nu sunt schitate in contextul satului, ci pe acest context. Ele sunt desprinse din acest cadru rural, situate pe un fundal neutru, care poate fi un “oricand” si “oriunde”, si luate ca martori, ca “povestasti”. Gratian este vazut fie bantuind la cersit prin sat, fie in intimitatea colibei sale, invaluita intr’un voal de clar-obscur. In mica incapere intunecata patrunde lumina unor mici ferestre situate la inaltime sau palpaie flacara unor lumanari, creand o atmosfera specifica tablourile lui George de la Tour.

La un moment dat regizorul face o paralela impresionanta intre moartea unui animal si cea a unui om si vedem cum animalul (calul) este aruncat intr’o rapa, pe cand omul are parte de un intreg ritual de inmormantare. Pe mine m’a pus pe ganduri.
Oare care este mai demn de acest ritual: omul sau animalul?