In regia lui Stere Gulea, 1987

Recunosc ca astazi am vazut ptr prima data filmul “Morometii”, deci…a fost o premiera ptr mine.
Nu vreau sa povestesc actiunea ptr ca nu simt ca este necesar sa fac asta. In schimb vreau sa spun o impresie in urma vizionarii filmului.

Ma bucur ca filmul a fost filmat alb-negru, ptr ca in varianta color nu stiu cum ar fi iesit si oricum nu mi’l imaginam altfel. Spunea el ca este “nemultumit de filmele cu tarani care se faceau la noi” care erau “eminamente false” – asta ar putea fi unul dintre motivele ptr care a ales sa realizeze un film alb-negru, fapt care confera filmului o anumita doza de realism (o prezentare mai veridica a lumii taranesti, care, cred eu, si’n ziua de azi se prezinta intr’o “varianta alb-negru”)
Mi’a placut foarte mult, astfel ca din punctul meu de vedere este un film destul de bun, care merita vazut
Ce mi’a placut la acest film? Povestea, datorata lui Marin Preda si “adaptata” de Stere Gulea; personajele, care intrupeaza imaginea taranului roman “de pretutindeni”; imaginile minunate preluate din lumea satului romanesc, care mie mi se pare fascinant si care are un potential vizual enorm…
In mintea mea imaginea fizica a lui Stere Gulea am asociat’o cu imaginea lui Nicolae Grigorescu, iar din pdv al imaginilor filmate m’am dus cu gandul la tablourile lui Ion Andreescu (si ma refer la numeroasele sale tablouri in care ilustreaza padurea-copacii, in mod special). Mi se pare ca a existat un joc vizibil cu umbrele si luminile (spunea Stere Gulea ca a preferat folosirea doar a luminii naturale – ceea ce mi’a placut foarte mult, deoarece se creeaza anumite efecte, care nu pot fi egalate de un joc de lumina calculat artificial). Mi’au ramas intiparite imagini ale unei paduri umbroase, in care lumina strabate ramurile copacilor ptr a atinge solul, sau imagini intunecate, in care personajele devin “umbre-vii”, sau interioare in care lumina slaba, creata, de cele mai multe ori, de o lampa sau de focul sobei, contureaza usor personajele, le schiteaza si par a fi desprinse din pictura unui realist din secolul XIX. Personajele oricum sunt foarte bine evidentiate, prin dialogul pur si simplu “savuros” si datorita actorilor care le’au dat viata.

Cineva a afirmat ca filmul sau ar fi o “capodopera”, iar el a raspuns: “nici nu stiu ce este o capodopera…” – si am apreciat foarte mult acest raspuns, ptr ca in ziua de astazi nimeni nu mai stie ce este o capodopera sau toti folosesc acest cuvant mult prea des, fara a sti ceea ce inseamna de fapt.