You are currently browsing the category archive for the 'Personal' category.
On ne naît pas femmes: on le devient
- Simone de Beauvoir –
Nu ne naştem femei, ci devenim astfel.
De ce?
Ne naştem egali. În momentul naşterii nu contează diferenţa din punctul de vedere al sexului. Toţi suntem puri, neatinşi de societate şi ne simţim egali. Odată cu trecerea timpului se instalează un abis, care ne separă. Deşi noi, femeile, nu simţim vreo diferenţă în acest sens, societatea, condusă de o majoritate masculine – este o lume a bărbaţilor, ne face să ne simţim „femei”. Da, suntem diferiţi din punct de vedere fizic / anatomic, dar de ce trebuie să ne simţim diferiţi din punct de vedere intelectual, cultural, psihic…? Este o separare nejustificată. Femeia face parte, la fel ca şi bărbatul, din populaţia lumii. Unii cred că se justifică invocând geneza omului – crearea Evei din coasta lui adam. Asta ar trebui să însemne că femeia este inferioară bărbatului? Să încercăm să privim din alt punct de vedere acest moment. Astfel… am putea spune că Dumnezeu a ales crearea Evei din coasta lui Adam, adică din ceva existent, vizibil, decât din neant – ca Adam, pentru că ea va fi cea care va sta laq baza creării societăţii, culturii sau religiei…
Cert este faptul că egali suntem toţi, numai că trebuie să realizăm acest fapt, să devenim conştienţi de această situaţie şi să o acceptăm ca atare. La fel de cert este şi faptul că femeile au fost considerate sau chiar tratate ca o minoritate, care a trebuit şi trebuie să lupte pentru drepturile sale. Din acest punct de vedere putem asocia această situaţie cu cea a negrilor, care au luptat pentru acceptarea de către rasa albă, pură, dominatoare, dar nu vor fi niciodată acceptaţi ca atare, deoarece oamenii se lasă conduşi de prejudecăţi, gândesc cu ochii larg deschişi, în loc să închidă ochii şi să privească cu mintea, deschizându-i apoi pentru a privi cu ochii purificaţi, pentru a privi omul ca om, ca diversitate culturală, nu rasială / sexuală.
Astfel, femeia ar trebui privită ca egal al bărbatului, ca o diversitate necesară. În plus societate nu înseamnă doar un grup masculin, ci o alternare feminin-masculin. Societatea este asemeni ADN-ului uman, este o armonie.
Aşadar, ne naştem egali, dar societatea ne face să ne simţim diferiţi, să realizăm că există o diferenţă, care ne desparte unii de alţii şi ne îndepărtează, în loc să ne apropie mai mult, ignorând legile naturale şi crezând doar legile umane, crezând mai mult în creaţia umană decât în creaţia divină, în natură.
“Someone has to die in order that the rest of us should value life more.”
Virginia Woolf
Dacă trebuie să moară cineva că să preţuim mai mult viaţa… înseamnă că cineva ne dă o palmă straşnică, căci e un an de-a dreptul ciudat, când alb… când negru, căci, pe de-o parte toţi au luat-o razna şi se căsătoresc (nu scap bine de la o nuntă că dau peste alta…), iar pe de-altă parte toţi se sting… Parcă e un fel de manifest futurist, nu ştiu dacă al vieţii sau al morţii… care ar suna ceva de genul: să lăsăm trecutul în urmă şi să creăm noi un prezent pornind de la zero. Nu-mi doresc asta… Eu mi-am creat o lume a mea care-şi are rădăcinile în trecut şi treptat aceste rădăcini se rup una câte una… Poate că într-un final vom asista la o “dezrădăcinare” a istoriei… cine ştie… Orice e posibil şi totul e relativ 
R: Peter Greenaway, 1987
Regizorul Peter Greenaway are in spate o formatie de pictor, care, dupa parerea mea, este destul de vizibila in filmele sale. Unii comentatori au afirmat ca filmele sale sunt anti-cinematice si ca nu este deloc regizor, fapt pe care s’ar putea ca Greenaway sa nu’l contrazica. El este un pictor, al carui penel a fost inlocuit de camera de filmat.
Brian Dennehy intrupeaza un arhitect american (Stourley Kracklite), care vine la Roma impreuna cu sotia sa Louisa (Chloe Webb), pentru a organiza o expozitie dedicata arhitectului francez Etienne-Louis Boullée, iar filmul va urmari paralela intre cei doi arhitecti din epoci diferite. Kracklite este obsedat de Boullée, caruia ii scrie si o serie de scrisori. Viata sa urmeaza apoi o linie descendenta, care se amplifica in finalul filmului.
Mi’a placut aceasta „pictura” a lui Greenaway chiar foarte mult. Roma domina omul prin maretia sa amplificata de catre regizor; omul pare a se supune unui spatiu nedefinit. Intreg filmul este o adevarata ambrozie pentru vaz, a carei esenta sta in detaliile minunate pe care le gasim la tot pasul in acest film: o natura moarta cu smochine minunata; dezordinea superba din atelierul arhitectului si interioarele, dominate de intrari si iesiri, de ferestre, oglinzi, voaluri care invaluiesc personajele – toate acestea ii confera regizorului-pictor sansa de’a pune laolalta culori, umbre si lumini, materii diferite, care’i ofera ocazia de’a se juca cu spatiul, cu vazul nostru. Intreg filmul este un joc al simturilor. O contributie importanta in film o are si muzica lui Wim Mertens, care este splendida. Iar finalul este o paralela intre viata si moarte, intre nou si vechi, paralela care continua pe cea dominata de noul si vechiul arhitect. Este momentul in care expozitia dlui Boullée se deschide si se naste copilul dlui Kracklite, care se arunca in bratele mortii. Desavarsirea creatiei implica moartea creatorului.
Entuziasta mereu sa experimentez, sa incerc lucruri noi si sa ma bucur de noi descoperiri, pasiuni…
Entuziasta sau nu?
va urma…..
Traim intr’o lume, in care kitsch’ul si cliseul sunt dominante, in care oamenii fac ceea ce fac ptr ca “asa trebuie”, “asa este bine”.
Cum poti oare sa convingi un om sa deschida ochii si sa priveasca dincolo de toate acestea? Cum poti sa convingi un om sa priveasca in sus, sa nu se limiteze doar la ceea ce stie sau crede ca stie, sa se inchida intr’o lume care poate nu’i apartine si sa priveasca dincolo de limitele impuse de societate, sa descopere sansa sa?
Societatea… Este o notiune pe cat de abstracta, pe atat de reala. Societatea, care din punctul de vedere al lui J.J.Rousseau este “cauza tuturor relelor”, este cea care ne minte si ne face sa credem in minciunile ei. Inegalitatea intre oameni se datoreaza societatii. Societatea este cea care prin mentalitatile si prejudecatile sale ne face sa vedem ca ar fi o “inegalitate” intre oameni. Poate ca pentru unii poate sa para fortata ideea, dar eu cred ca asa este. Toti ne nastem si suntem egali. Singura diferenta este de ordin anatomic.
Toti avem o sansa. Trebuie doar sa stim ce sa facem cu sansa respectiva. Sa luam ca exemplu educatia. Toti avem sansa de’a ne educa prin intermediul institutiilor publice, fie ca suntem barbati sau femei, dar trebuie sa stim cum sa folosim educatia pentru a ne atinge scopul/a ne indeplini visul.Conteaza foarte mult sa vrei.
Mda…nu sunt eu in aceasta imagine, desi as fi putut fi. Este o poza facuta de un prieten de’al meu,o poza care imi place foarte mult… Imi place ptr ca este o poza foarte buna, dupa parerea mea, care nu sunt un expert in ale fotografiei si’mi mai place ptr ca asa ma simt eu de cele mai multe ori. Sunt un suflet inchis intr’un trup prea “omenesc”. Sunt un gand sau o iluzie. Sunt ca o piesa de puzzle care rataceste intr’un spatiu nedefinit ptr a’si gasi locul, acel loc care este al meu, numai al meu si in care sa pot patrunde impreuna cu “lumea mea”, lumea mea de vise si realitati. Pana atunci voi rataci, ma voi adapta locului in care ma aflu sperand ca voi fi acceptata.
As putea fi chiar eu in poza aceasta, as putea fi chiar eu cea care sta trista sau poate meditativa dincolo de haos, intr’o lume a mea.
As putea fi chiar eu…
Dar nu sunt.
comentarii recente